Okey, m-am hotărât să pun online un rezumat al plimbării mele prin Europa. O să postez o dată pe săptămână. Presimt că va fi mai mult un jurnal foto însoțit de notițe decât o poveste literară și atent alcătuită. Posibil să apară mesaje ascunse dacă ții mouse-ul nemișcat deasupra unei poze 😜. Bun, să începem cu începutul.

Ziua 1

Trenul accelerat București - Sofia pleacă în 50 de minute de la linia trei 😁:

Bun rămas, România; bun găsit, Bulgaria:

Pe drum între Ruse și Veliko Târnovo alături de partenerul meu de călătorie cel mai constant și loial:

Priveliștea de la Hikers Hostel, locul meu preferat din Veliko Târnovo. Puțin hippie, foarte liniștit:

Ziua 2

Cred că mi s-a părut important să imortalizez prima dimineață din călătorie.

Am hotărât să fac următoarea oprire la Sofia. Momentul pentru primul autostop! Notă: încă din România mi-am pregătit arma secretă pentru autostop și anume… foaia albă plastifiată + marker!

Inițial am refuzat să folosesc foaia plastifiată ca să-mi testez rata de succes “cu mâna goală”. Cu chiu, cu vai, după 20 de minute a oprit un băiat care nu vorbea engleză, dar care mergea la Sofia. Din păcate conducea super haotic și periculos și deja îmi făceam strategia de scăpare (ceva cu uitat periuța de dinți la hostel sau fierul de călcat în priza din România) când băiatul primește un telefon și trebuie să schimbe direcția. Aleluia. M-a lăsat într-un câmp, la vreo 5 sau 10km de Veliko Târnovo. 35˚+:

Ok, am scăpat de nebun, dar măcar nebunul mă ducea la Sofia. După vreo jumătate de oră de copt în soarele după-amiezii am scos la bătaie asul din mânecă, adică foaia plastifiată. Am scris primele două localități și am început să agit foaia nerăbdător. Bam! În 2-3 minute a oprit Viktor din Veliko Târnovo, de meserie toboșar pentru BGZ, o formație din Sofia. Viktor conduce mai cu simțul răspunderii, dar după ce depășește cam la limită un camion îmi zice ‘You know, man, this overtaking… it’s a bit like Russian roulette… you don’t know if you’ll make it or not…’. Mersi. Mă simt mai bine. Pe seară m-a invitat la concertul lor din Sofia 😁:

În Sofia am stat la Hostel Mostel, pe care-l recomand cu căldură. E primul hostel la care am stat unde am primit cinăăă:

Ziua 3

Pornit-am din Sofia spre Macedonia. Un tramvai până la periferie, un pic de mers pe jos și apoi autostop. M-a luat un bulgar pe nume Ilkian care nu vorbea pic de engleză, dar care mi-a dat-o pe soția lui la telefon ca să ne traducă 😂. Ilkian m-a lăsat la o ieșire din autostradă de unde m-au luat un albanez și un bulgar. Șoferul (albanezul) era vorbăreț și mi-a înșiruit mai multe înjurături în română decât știu eu. ‘In all languages you first learn the bad words’, de la albanez citire.

La un moment dat ne-a oprit poliția de frontieră. Era ceva în neregulă cu actele mașinii… Au dat șpagă 20 de lire și nu mai a mai fost nimic în neregulă 😁.

Problema cu actele (vigneta, se pare) a reapărut, poate nesurprinzător, la graniță. Albanezul și cu bulgarul s-au dus să discute la ghișeu. Au dat iarăși șpagă 20 de lire. Albanezul: ‘f*cking Bulgarian police, f*ck them! Next time I come to Bulgaria I bring plastic pounds and I give them’.

Băieții m-au lăsat lângă Skopje și a trebuit să mai iau un autostop și un autobuz până în centru, apoi am mers pe jos. Skopje e o combinație interesantă de antic și comunist.

Am aflat mai târziu că aceste clădiri istorice sunt doar pseudo-istorice. Au fost construite acum câțiva ani în stilul ăsta antic, dar au costat o căruță de bani și macedonenii nu-s prea mulțumiți.

Micii sunt tradițional românești? Haha.

Cel mai bun desert din această zonă a lumii este o chestie cu caramel pe deasupra numită Trilece:

Ziua 4

Lângă Skopje e un loc numit Canionul Matka, unde au construit un lac de acumulare între doi munți:

Poți face și niște trasee în zonă, dacă drumul orizontal până la canion e prea plictisitor:

Sau poți închiria un caiac, dar nu te aștepta să scapi cu chiloții uscați:

Ziua 5

Pornesc din Skopje spre Parcul Național Mavrovo. Cică sunt acolo mulți hikers și există cabane pline cu drumeți și alte lucruri minunate aud despre acest Mavrovo.

Iau autobuzul până la marginea Skopje (fără bilet, pentru că duminică și case de bilete închise), apoi trebuie să merg pe jos vreun kilometru până la autostradă. Pe drumeagul ăla dau peste un târg (duminical?) de oi. Negustori, fermieri, oi și miros de balegă 💩:

Plec mai departe, dar nu apuc să merg 5 minute că sunt luat la autostop de un tractor condus de Suleyman. Nu vorbește pic de engleză, dar îmi explică din semne cum să urc la autostradă pentru autostop:

Pe autostradă oprește un macedonean albanez musulman pe nume Ibrahim. Îmi cântă din Coran în paralel cu casetofonul și tot restul drumului vorbește în germană cu convingerea că înțeleg ce zice. Îmi pare rău că n-am filmare sau măcar audio cu Coranul cântat în albaneză 😢.

În Mavrovo nici pomeneală de cabane pline cu drumeți veseli și dornici de aventură. Doar pensiuni și hoteluri cu familii cu copii și căței. Plus un lac frumos:

Încep să caut niște cazare, dar în ultimul moment dau peste doi polonezi care vor să doarmă cu cortul pe marginea lacului. Există și un camping, dar aventurăăă, nuu? Ca să nu mai zic de cei 7€ economisiți 😇. Punem corturile în timp ce se lasă noaptea și parcă nu mai e așa bună ideea asta cu cortul în pustiu. Daar facem un foc care sigur ține ursul la distanță:

Ziua 6

Peste noapte am avut probleme tehnice. S-a condensat multă apă pe interiorul cortului și toată noaptea am fost panicat că mă ud. Dimineață am descoperit că n-am deschis fereastra de aerisire 😑. Așa e când ai un cort mai deștept ca tine 😁. Ah, și mâncarea pe care o lăsasem într-o pungă lângă foc am găsit-o împrăștiată 20 de metri mai încolo. Mama nu trebuie să știe, ok 😬? Ce contează e privelișteaaa:

Polonezii pleacă într-o direcție neinteresantă pentru mine, dar dau peste Louis, un francez solo ca și mine. Hotărâm să mergem amândoi spre Ohrid. În Debar o fetiță încearcă să mă buzunărească și scap doar mulțumită atenției antrenate în România 😎. Din Debar în Struga mergem cu o familie foarte simpatică de macedoneni stabiliți în Italia, iar din Struga în Ohrid cu un macedonean foarte supărat care ne povestește natura și istoria conflictului eleno-macedonean.

Moment culinar. Chestia albă de lângă mici este kaymak. Îl detestam în copilărie când plutea malefic în cana cu lapte, dar acum a fost bun.

La hostelul din Ohrid dădea party un grup de dansatori și cântăreți de folclor din Croația. Pe fundal Tom & Jerry 😁:

Am înțeles care-i treaba cu folclorul ăsta internațional abia mai târziu, când am dat peste un festival unde fix în momentul când treceam pe acolo erau pe scenă Colindătorii din Galați.

Ziua 7

Zi de umblat prin Ohrid și prin împrejurimi. Nu prea am ce comenta, așa că pun doar poze.

Traseu

Harta de mai jos arată pe unde am mers în prima săptămână. Și eu care voiam să ajung în Serbia…

Concluzii

Concluzia e că habar n-am cum se scrie pe un blog sau cum se relatează o călătorie. Am început cu o combinație de timpuri verbale, apoi mi-am adus aminte de doamna Constantin profesoara mea de română dintr-a 5-a care zicea că la rezumate trebuie ori mereu perfect compus, ori mereu prezent. De prin ziua 4 am rămas pe a doua variantă. În mare parte. Dacă știe cineva să scrie și poate să mă învețe și pe mine, ajutor pls.

Update 6 septembrie: am postat și săptămâna 2.

← înapoi la postări.